Călătoria noastră împreună în universul Black Barn începe în Transilvania, acolo unde vârfurile Bucegilor întâlnesc crestele albe și stâncoase ale Pietrei Craiului. Aici, într-o șură veche de 130 de ani din Tohanu Nou - la doar câțiva kilometri de faimosul Bran, am ales să dau viață rațiunii mele de a fi, ca bucătar. Pentru că ce alt loc putea fi mai potrivit, decât unul plin de istorie și povești?! Un loc al primelor experimente în bucătărie, al primelor gusturi.
Am adus laolaltă cei mai renumiți meșteri ai zonei și am recondiționat tot ce se putea recupera: bârne, cărămizi… Lemnul a fost ars prin tehnica shou-sugi-ban, iar din lăstari de mesteceni am făcut cu mâna mea toate elementele de decor. Dar cel mai mândru sunt de caisul bătrân, fost leagăn al unei copilării autentice, care îmi însoțește acum fiecare călătorie culinară pe care o fac alături de oaspeții mei.
În farfuriile mele vei descoperi cașcaval cu trufe și alte brânzeturi fine de la o fermă din zonă; cartofi crescuți pe dealurile din jur, rață sălbatică de vânat din județul Harghita și chiar Black Angus, tot de proveniență zonală. Căci cel mai mare adevăr pe care l-am descoperit în zecile de ani de experiență este că gustul și, mai ales, prospețimea mâncării de calitate stau în proximitate și cunoaștere: să știi exact de unde provine și cel mai banal ingredient și să-l aduci în farfurie cât mai repede.
Și cu ce se completează cel mai bine mâncarea, dacă nu cu un vin bun, care să însoțească fiecare dish, punându-i în valoare aromele?! Pentru asta, somelierul Alexandru Horgoș te va purta cu poveștile sale prin lumi numai de el știute, dar nerăbdătoare să fie descoperite.